Alte recomandări pe care pot să ți le fac în legătură cu mașina. Alege motorul de 110CP. Nu este o mașină lentă, dar caii în plus te vor ajuta la urcușuri, mai ales dacă mașina este încărcată. Cutia are rapoartele scurte și nu vei simți Jogger-ul lent, o să accelereze rapid până pe la 90-100km/h. Șase trepte, apropo, vei scoate și consumuri bune. M-aș uita cu atenție la instalația GPL dacă vrei să faci mulți kilometri cu mașina. O variantă diesel nu va există ci doar un hibrid anul viitor.
Jogger nu este o mașină pentru toată lumea. Mulți vor prefera confortul și dotările unor mașini rulate. Dar, cei care vor o mașină nouă super-spațioasă, cu garanție care să-i ducă eficient de la A la B, au ce să aleagă.
Parcă și văd un Jogger cu pachetul SL Extreme și niște biciclete downhill pe plafon.